Ion Barbu

[Din ceas, dedus...]

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intratã prin oglindã în mântuit azur,
Tãind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridicã însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
ªi cântec istoveºte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbã sub clopotele verzi.


Timbru

Cimpoiul veºted luncii, sau fluierul în drum
Durerea divizatã o sunã-ncet, mai tare...
Dar piatra-n rugãciune, a humei despuiare
ªi unda logoditã sub cer, vor spune - cum?

Ar trebui un cântec încãpãtor, precum
Foºnirea mãtãsoasã a mãrilor cu sare;
Ori lauda grãdinii de îngeri, când rãsare
Din coasta bãrbãteascã al Evei trunchi de fum.



Grup

E temniþa în ars, nedemn pãmânt,
De ziuã, fânul razelor înºalã;
Dar capetele noastre, dacã sunt,
Ovaluri stau, de var, ca o greºalã.

Atâtea clãile de fire stângi!
Gãsi-vor gest închis, sã le rezume,
Sã nege, dreaptã, linia ce frângi:
Ochi în virgin triunghi tãiat spre lume?



Înecatul

Fulger strãin, desparte aceastã piatrã-adâncã;
Vãi agere, tãiaþi-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mãrgean,
Încununat cu alge, clãdit în praf de stâncã,

Un trunchi cu prãpãdite crãci vechi, ce stau sã pice,
Din care alte ramuri, armate-n ºerpi lemnoºi,
Bat apele, din baia albastrã sã despice
Limbi verzi, ºuierãtoare, prin dinþii veninoºi.




Orbite

Colo, dimineaþa mea,
Viu altar îþi miruia:

Ca Islande caste, norii
În, doritã, harta orii,

Ageri, ºerpii ce purtai,
ªerpii roºii, scurºi din rai,

ªi, cules, albastrul benþii
De pe jerbele Juvenþii.

*

Lãncile de iarbã mici
Le pãzea cãþeaua Bitsh,

Inimi mari dormeau pe þarã.
Munþi, cu sângele afarã...

Cunoscut acelor zori
În fântâni, în ºerpi, în nori.




Staturã

Sã nu prelingã, sã nu pice
Viu spiritul, robit în ea,
La azimi albe sã-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.

Sori zilnici, grei, ardeau sub dungã,
Uºor sunau în rãsãrit;
ªi nori ce nu ºtiau s-ajungã
ªi munþii, câþi va fi-ntâlnit,

Suiau cu iezerii, sã cate
La anii falnici, douãzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tãiat cu sãbii reci.



Increat

Cu Treptele supui vãditei gale
Sfânt jocul în speranþã, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt vãile respinse, ce nu sunt.

Þi-e inima la vârste viitoare
Ca ºarpele pe muzici înnodat,
Rotit de douã ori la mãrul-soare,
În minutare-aprins - ºi încrestat



Izbãvitã ardere

Curcanii au mutat pe soare ºirul
De gâturi cu, nestinºi, cartofii roºii.
La cerul lãcrãmat ºi sfânt ca mirul
Rotunzi se fac ºi joacã pântecoºii!

ªuviþa stelei noi întinge-n ape,
Un stãpânit pãmânt ascultã ani,
Pãmântul s-a lipit de steaua-aproape.
Nuntesc, la curtea galbenã, curcani.